Amendarea Transelectrica de catre Comisia Europeana – o premiera si mai multe consecinte

Amenda de 1 milion de euro pe care Comisia Europeana a aplicat-o astazi Transelectrica si bursei de energie pe care aceasta o gestioneaza (OPCOM) (http://europa.eu/rapid/press-release_STATEMENT-14-48_en.htm) marcheaza o premiera pentru Romania: este prima sanctiune pe care Comisia Europeana o aplica unui operator economic din Romania.

Comentariu Valentin Mircea (foto), Senior Partener la Mircea si Asocatii  

Multa lume uita ca aplicarea regulilor de concurenta este realizata nu doar de catre Consiliul Concurentei, ca autoritate nationala, ci si de catre Comisia Europeana care este si autoritate de concurenta.  Intreprinderile afectate de comportamentul OPCOM au depus o reclamatie direct la Comisia Europeana iar aceasta a decis aplicarea unei sanctiuni severe intr-un interval scurt (aproximativ 1 an), raportat la durata medie a unor astfel de investigatii, ceea ce inseamna ca este vorba de o situatie foarte clara iar Comisia nu a avut nici un dubiu ca este vorba de un abuz de pozitie dominanta.

Decizia va avea cel putin trei consecinte directe:

1.In ceea ce priveste Transelectrica, este foarte probabil ca cei care au reclamat Transelectrica la Comisia Europeana sa solicite despagubiri de la aceasta, pentru excluderea de la tranzactiile derulate de OPCOM.  Aceasta ar fi, la randul sau, o premiera pentru Romania. Este cunoscut faptul ca autoritatile europene sprijina si incurajeaza victimele comportamentelor anticoncurentiale sa solicite repararea prejudiciilor iar decizia de azi a Comisiei Europene va fi un element solid intr-o astfel de actiune in daune.

2. Cresterea activitatii Comisiei Europene cu privire si la alte posibile fapte anticoncurentiale savarsite in Romania.  Numarul de plangeri ale unor operatori economici romani la Comisia Europeana va creste in perioada urmatoare, in conditiile in tot mai multe persoane vor realiza ca pot apela pentru apararea drepturilor lor nu doar la Consiliul Concurentei, ci si la Comisia Europeana. 

3. La randul sau, Consiliul Concurentei va trebui sa analizeze cu si mai mare atentie, de acum, plangerile primite si sa decida respingerea lor doar in situatiile in care faptele reclamate nu exista cu certitudine sau nu sunt de competenta sa.  Consiliul Concurentei va dori sa evite, in viitor, interventia directa a Comisiei Europene in aria sa geografica de competenta.