După 11 ani, prezent din nou în platoul Profit NEWS, unul dintre oamenii cheie din avocatura românească ce a dezvoltat una dintre cele mai notorii și interesante companii de avocatură din țară. S-au reinventat atunci când piața a trecut prin cumpene, iar astăzi vorbește de la înălțimea unui brand personal și de business extrem de notoriu. Este probabil firma de avocatură aflată în top cu cel mai autentic filon „neaoș” românesc asumat, de la branding până la comunicare. “Sigiliul”, echivalentul arhaic și tradițional pentru motto este acesta: “Nicio altă creație umană nu se potrivește cu creațiile spirituale, că preț și frumusețe. Creațiile spirituale includ valori culturale cuprinzând religie, artă, știință și filozofie.” Dimitrie Gusti.
Adrian Bulboacă, Managing Partner Bulboacă & Asociații atinge în 30 de minute subiecte ce vizează în principal econimia românească. “Sub o privire de ansamblu, se înregistrează o prudență în rândul băncilor, la nivel mondial.”
Istoria atestă faptul că au existat diferite perioade ce au dictat anumite schimbări, aceste schimbări au condus către soluții, modificându-se, astfel, gândirea colectivă și nu numai.
Urmăriți integral emisiunea accesând link-ul de mai jos: