Allen & Overy si White & Case, consultanti juridici in planul de salvare a Greciei

Allen & Overy si White & Case, firme de avocatura internationale prezente si in Romania, s-au aflat in grupul de consultanta juridica implicat in cel mai recent acord de salvare a Greciei. Potrivit thelawyer.com, cele doua firme de avocatura au oferit consultanta comitetului de coordonare al creditorilor privati.

Al doilea plan de salvare a Greciei, adoptat de ministii de finante din zona Euro pe 21 februarie 2012, prevede un ajutor public de 130 de miliarde de euro si stergerea a 107 miliarde de euro din datoria statului elen. Planul prevede si reducerea datoriei publice de la nivelul de 160% din Produsul Intern Brut (PIB) inregistrat in prezent, la 120,5% din PIB in 2020.

Echipa de specialisti a Allen & Overy a fost condusa de partenerii Yannis Manuelides, Katrina Buckley, Matthew Hartley si Philip Wood, in timp ce White & Case a fost reprezentata de partenerii Ian Clark, Michael Doran, Mark Glengarry si Gavin McLean, din biroul de la Londra al firmei. Comitetul de coordonare al creditorilor privati a apelat la firma greceasca de avocatura Koutalidis pentru aspectele locale de legislatie.