Romanian Legal Awards
Interviu: Adelina Iftimie-Blagean, Bryan Jardine, Anca Jurcovan, Partners WOLF THEISS
„Energia nucleară este, de asemenea, o „săgeată în tolbă” cheie în drumul României spre un viitor fără emisii de carbon. Energia nucleară poate fi o modalitate importantă de a umple golurile de pe traseul dorit către un viitor energetic sigur, accesibil și curat.” Bryan Jardin.
Domnule av. Bryan Jardine: Urmărind deviza companiei Law at first sight, ce planuri specifice de extindere în ariile de practică are biroul din București pentru viitorul apropiat, având în vedere creșterea constantă a numărului de clienți care apelează la serviciile dumneavoastră pentru diverse probleme juridice?
Într-adevăr, în ultimii trei ani am asistat la o creștere semnificativă pentru firma Wolf Theiss în general și pentru biroul din București în special, având în vedere dezvoltarea unui flux din ce în ce mai dinamic și mai sofisticat de dosare și tranzacții. Ne-am extins prezența pe piața locală prin noi recrutări și continuăm să facem acest lucru – ca răspuns la numărul tot mai mare de dosare complexe și sofisticate în care am fost implicați.
Ne așteptăm ca cel mai mare volum de muncă să continue să provină din sectorul fuziunilor, achizițiilor și al litigiilor, dar, de asemenea, vom continua să oferim zilnic asistență în domenii precum Employment, Data Protection și Real Estate.
Wolf Theiss continuă să investească în oameni și în cele mai recente soluții tehnologice de „Law Tech”. Depunem eforturi considerabile pentru a deveni mai eficienți, mai productivi și mai competitivi. De asemenea, putem adăuga o atenție sporită acordată experienței clientului. Încercăm să lucrăm la acest aspect și să furnizăm oferte care sunt suficient de flexibile, să adăugăm elementul uman, să înțelegem mai bine clientul la nivelul serviciului solicitat.
Cum funcționează schema de sprijin pentru sursele regenerabile de energie (RES) în România și care sunt beneficiile pentru producători? Domnule avocat Bryan Jardine, ce surse de finanțare considerați că sunt disponibile pentru dezvoltatorii de proiecte de energie regenerabilă și cum pot acestea fi accesate?
Există o cerere semnificativă de investiții, în special în ceea ce privește producția de energie regenerabilă, aspect încurajator, întrucât aceste investiții nu sunt stimulate de subvenții directe (de exemplu, certificate verzi), ca în trecut. Acest lucru se datorează faptului că schema anterioară de subvenționare a certificatelor verzi a fost efectiv eliminată în România pentru proiectele noi dezvoltate după 1 ianuarie 2017. În schimb, aceste noi proiecte sunt determinate de prețul relativ ridicat al energiei pe piața locală, precum și de tendințele anticipate ale pieței către acorduri de achiziție de energie (PPAs – Power Purchase Agreements) pe termen mai lung și implementarea în România în 2024 a mult-așteptatului sistem de contracte pentru diferențe de preț (CfD – Contracts for Difference). În prezent, cererea de proiecte de energie regenerabilă de calitate, gata de construcție (RTB – ready to build), depășește oferta disponibilă în România și este, de fapt, o „piață a vânzătorului”.
De ce sunt considerate reactoarele modulare mici (SMR) o soluție importantă pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare ale României?
Este clar că România trebuie să continue pe calea decarbonizării pentru a atinge obiectivul UE de zero emisii nete de dioxid de carbon. Acest lucru va necesita investiții și, pentru a atrage aceste investiții, avem nevoie de o strategie clară și de un mediu de reglementare puternic și stabil, alături de jucători locali și internaționali puternici care sunt capabili să dezvolte proiecte de înaltă calitate.
Energia nucleară este, de asemenea, o „săgeată în tolbă” cheie în drumul României spre un viitor fără emisii de carbon. Energia nucleară poate fi o modalitate importantă de a umple golurile de pe traseul dorit către un viitor energetic sigur, accesibil și curat.
Energia nucleară produce zero emisii, este o tehnologie bine stabilită care, dacă este abordată corect, poate completa sursele de energie curată, cum ar fi energia eoliană și solară.
În colaborare cu jucători de top din SUA și Europa din industrie, România este pe cale să dezvolte tehnologia reactoarelor modulare mici (SMRs – Small Modular Reactors) pentru a suplimenta centralele sale nucleare cu tehnologie CANDU de la Cernavodă deoarece SMR-urile pot fi instalate la costuri competitive în amplasamente de centrale termice și pe cărbune dezafectate, prin refolosirea infrastructurii amplasamentului.
Cum poate cooperarea dintre Statele Unite și România în domeniul SMR-urilor, să contribuie la securitatea energetică europeană și la abordarea crizei climatice?
Statele Unite ale Americii joacă un rol în sprijinirea României în atingerea obiectivelor sale de energie verde prin intermediul energiei nucleare. Reactoarele modulare mici (SMR) și alte tehnologii nucleare avansate sunt esențiale în această ecuație, deoarece vor permite țărilor să genereze mult mai multă energie fără emisii de dioxid de carbon la costuri mai mici, contribuind în același timp la decarbonizarea sectoarelor greu de redus, cum ar fi producția de oțel și ciment și alte sectoare industriale. Proiectul Doicești – prima centrală nucleară cu reactor modular de mici dimensiuni (SMR) din Europa și a doua din lume, după proiectul SMR din Idaho Falls, Idaho, SUA – poate fi considerat un proiect de pionierat susținut de munca specialiștilor români și cu o tehnologie avansată capabilă să asigure emisii zero. Cooperarea dintre Statele Unite și România în domeniul SMR reprezintă un pas important în atingerea obiectivelor noastre comune pentru un viitor fără emisii de carbon. Implementarea SMR va crea nenumărate locuri de muncă noi, va consolida securitatea energetică europeană, abordând direct criza climatică.
În ce mod considerați că va impacta creșterea interconectivității rețelei electrice naționale cu alte state membre UE dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă în România? Care sunt aspectle legale la care trebuie să fie investitorii atenți?
Anticipăm o creștere a activităților de tranzacționare a energiei pe o piață europeană interconectată. Multe companii din Europa și din afara Europei sunt interesate să obțină licențe de trader de gaze și energie pe piața românească. Vedem mulți investitori care s-au arătat interesați de resursele naturale, de explorarea petrolului și de extracția metalelor. Fiind binecuvântată cu o abundență de surse potențiale de energie, cum ar fi petrolul și gazele convenționale onshore, petrolul și gazele offshore din Marea Neagră, energia eoliană (atât onshore, cât și potențial offshore), energia solară, biomasa, energia hidroelectrică, energia geotermală și energia nucleară, România este pregătită să fie un centru energetic regional și un exportator net de energie către vecinii noștri în anii următori.
Cum influențează noile tehnologii, precum stocarea energiei și hidrogenul verde, cadrul juridic și de reglementare în România și ce sfaturi oferiți clienților pentru a integra aceste inovații?
Uniunea Europeană și-a stabilit obiectivul ambițios de a ajunge la o economie cu emisii nete zero până în 2050. Domeniile „noi” de energie verde, dincolo de proiectele eoliene și fotovoltaice tipice, reprezintă instrumente importante pentru atingerea acestui obiectiv. De exemplu, marile proiecte de hidrogen ecologic se întrevăd la orizont ca următoarea evoluție majoră în tranziția energetică. Bateriile și alte soluții de stocare a energiei pentru sursele regenerabile sunt, de asemenea, din ce în ce mai mult implementate de producătorii de energie regenerabilă, deoarece s-au făcut pași și investiții importante în această direcție. Cu siguranță vor apărea noi oportunități de afaceri, deoarece tranziția către o economie curată nu este una ușoară. Cu toate acestea, țările europene, prin intermediul statelor membre, au pus la dispoziție o serie de instrumente financiare (de exemplu, PNNR, Fondul de modernizare, Fondul Just Transition) pentru dezvoltarea de noi tehnologii energetice curate și pentru implementarea acestora în proiecte energetice noi. Sperăm că acest lucru va permite, de asemenea, o tranziție mai ușoară pentru o serie de industrii (de exemplu, cea a cărbunelui) care vor trebui să se retragă treptat de pe piețele energetice regionale și globale.
Începând cu 2020, obiectivele ambițioase adoptate de statele membre ale Uniunii Europene pentru anul 2030 s-au dovedit a fi un catalizator important pentru dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est (CEE/ SEE) în general şi din România în special. Potrivit platformei Ourworldindata.org, România are una dintre cele mai verzi economii din lume: începând cu anul 2022, peste 62% din energia produsă în România provenea din surse fără emisii, respectiv energie nucleară și surse regenerabile. În anii următori, România ar putea atinge un procent și mai mare de energie verde ca pondere în consumul total. Pe de altă parte, există cu siguranță probleme semnificative în ceea ce privește legislația aplicabilă în acest domeniu. Transpunerea directivelor europene poate fi lentă și adesea inadecvată. Acest lucru poate duce la probleme reale în derularea unor proiecte viabile și în accesarea finanţării lor. În plus (și după cum am văzut recent), chiar și atunci când legislația este pusă în aplicare cu intenția bună de a simplifica procesul birocratic de autorizare și aprobare a proiectelor, poate avea adesea efectul opus atunci când o astfel de legislație este interpretată sau aplicată greșit de anumite ministere sau agenții guvernamentale.
Ne așteptăm să vedem un interes continuu din partea investitorilor în sectorul energetic din România (în special în domeniul energiei regenerabile) în viitorul imediat. Există o cerere semnificativă de investiții în producția de energie regenerabilă și se poate spune, cu siguranță, că nu există pe piață atâtea proiecte de calitate gata de construcție, câţi investitori sunt dispuși să le cumpere. Având în vedere că sunt multe tranzacții în domeniul energiei regenerabile în curs de derulare, credem că și în 2024 vom fi martorii unui interes sporit pentru așa-numitele proiecte „hibride” de energie regenerabilă – cele care au, de asemenea, o soluție asociată de stocare a energiei (care contribuie la soluționarea provocărilor tehnice legate de echilibrarea sarcinii în rețea atunci când se produce energie din surse regenerabile). Investițiile în hidrogenul verde sunt, de asemenea, din ce în ce mai interesante, unii jucători structurându-și investițiile existente pentru a fi pregătiți să implementeze aceste tehnologii în viitorul apropiat, în vederea transportului, distribuției și depozitării de combustibili nepoluanți.
Toate părțile interesate – autorități, investitori, entități de finanțare, societatea civilă etc. – ar trebui să colaboreze în cadrul consultărilor pentru a implementa reglementări adecvate pentru a depăși obstacolele și a asigura predictibilitatea pentru investitori în desfășurarea proiectelor „verzi” care, în cele din urmă, vor fi în beneficiul tuturor cetățenilor români prin accesul la surse de energie sigure, securizate și curate.
Doamna av. Anca Ioana Jurcovan, după peste 18 ani de practică în domeniul antitrust & competition, ce provocări specifice aduc fuziunile și achizițiile transfrontaliere în contextul normelor de concurență UE și cum pot companiile să le abordeze eficient?
Tranzacţiile transfrontaliere sunt în mod tradiţional impactate de regulile privind controlul concentrărilor economice. În faza preliminară a evaluării unei posibile ţinte, achizitorul va avea în vedere necesitarea notificării şi aprobării tranzacţiei din partea autorităţilor de concurenţă, aspect care determină timpul de closing şi structura tranzacţiei iar, în cazul unor suprapuneri de ordin orizontal sau vertical semnificative, poate implica angajamente de ordin comportamental sau structural asumate de achizitor. În măsura în care o tranzacţie de tip transfrontalier implică notificări în mai multe jurisdicţii, nefiind de competenţa Comisiei Europene, coordonarea acestor jurisdicţii implică o echipă de avocaţi de tip one stop shop, pentru consecvenţa şi eficienţa maximă a procedurilor de autorizare, closing-ul fiind, de multe ori posibil doar simultan în cazul achiziţiei unui grup prezent în mai multe jurisdicţii.
În al doilea rând, tranzacţiile sunt impactate semnificativ de valul mecanismelor de screening al investiţiilor străine directe pornit în 2019 şi care s-a generalizat în Uniunea Europeană. În prezent, doar 3 dintre Statele Membre nu au încă un astfel de mecanism încă în vigoare. În România, analiza investiţiilor străine directe a fost intensificată în 2022, implicând în mod prioritar investitori din afara Uniunii Europene însă cu obligaţia de a notifica şi investiţiile realizate de investitori locali. Tranzacţiile pot fi astfel impactate din raţiuni de securitate naţională, sarcina investitorilor fiind de a identifica jurisdicţiile în care o tranzacţie trebuie notificată şi de a se supune deciziilor autorităţilor privind eventuale autorizări condiţionate (cu angajamente) sau, în mod excepţional de prohibiţie a investiţiilor în domenii sensibile.
Un al treilea nivel de complexitate îl aduce Regulamentul UE privind subvențiile străine (FSR) [Regulamentul (UE) 2022/2560], care a intrat în vigoare în octombrie 2023. Acesta este încă un instrument juridic care va afecta piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România (și din UE), achizitorii fiind obligaţi să notifice către Comisia Europeană tranzacţiile la care una dintre părţile la o fuziune, întreprinderea ţintă sau societatea în comun au realizat o cifră de afaceri în Uniunea Europeană de peste 500 milioane de EURO şi părţile la tranzacţie au primit contribuţii financiare de la State terţe de peste EUR 50 milioane. În acest context, este necesar ca investitorii să implementeze un sistem de colectare a informațiilor despre contribuțiile financiare din afara UE.
Având în vedere cele trei categorii distincte de notificări pe care o tranzacţie transfrontalieră le poate implica, în negocierea şi structurarea unei tranzacţii, se vor lua în considerare clauze adecvate de alocare a riscului în ceea ce privește obținerea aprobărilor concentrărilor economice, FDI şi FSR, planificarea tranzacţiei, stabilirea datelor de tip long stop date, aranjamentele de tip „break free” și cerințele privind oferirea și/sau acceptarea de angajamente.
Cum pot noile obligații de depunere, înainte de implementarea sau extinderea investițiilor, afecta planurile de expansiune ale companiilor britanice în România?
Ca o specificitate a mecanismului din România de screening FDI, investiţiile de tip green field, dar şi noile investiţii constând în extinderea capacităţii unei întreprinderi existente, diversificarea producţiei unei întreprinderi prin produse care nu au fost fabricate anterior sau o schimbare fundamentală a procesului general de producţie al unei întreprinderi existente necesită notificarea Consiliului Concurenţei în cazul în care investiţia are o valoare de peste 2 milioane de Euro şi se realizează într-un domeniu sensibil. Prin urmare, o companie britanică va fi obligată să notifice atât eventuale creşteri de tip organic ale investiţiilor existente şi nu doar preluările de tip M&A, ceea de aduce un grad suplimentar de complexitate politicii de conformare a companiilor.
Doamna av. Adelina Iftime-Blăgean, în contextul muncii remote şi al nomadismului digital, cum aţi asistat companiile să implementeze politici eficiente care să asigure conformitatea cu legislația muncii din diferite jurisdicții, în special într-un context social “zdruncinat” de pandemie și război?
Munca remote şi „internaţionalizarea” acesteia sunt într-adevăr o realitate ominiprezentă în viaţa companiilor şi în munca noastră. Clienţii noştri sunt companii multinaţionale, în care aspectele de mobilitate au fost dintotdeauna prezente, dar în trecut în alte forme: detaşare cross-border, contracte de muncă sau management cu mai multe entităţi din grup, relocare pe termen nedeterminat dintr-o ţară în alta. În noul context al telemuncii, în care prezenţa fizică la locul de muncă nu mai este o necesitate pentru multe tipuri de activităţi, piaţa muncii practic s-a globalizat, locaţia candidaţilor nemaifiind de multe ori relevantă.
În prezent, varietatea situaţiilor de fapt posibile este uriaşă: contract de muncă cross-border în care salariatul lucrează pentru un angajator străin 100% din timp din ţara de rezidenţă, contract de muncă ce presupune atât muncă în ţara angajatorului (sau poate deplasări frecvente sau chiar mobilitate în ţări dintr-o anumită regiune), combinată cu munca remote din ţara de reşedinţă a salariatului, contractarea persoanelor fizice rezidente în altă ţară ca şi contractori independenţi, permisiunea dată de angajator salariaţilor de a lucra din altă ţară într-o anumită limită de timp (aşa numitul „workation” – o combinaţie între muncă şi vacanţă), angajarea salariaţilor într-o ţară în care angajatorul nu are prezenţă juridică sau fiscală printr-un agent de muncă temporară licenţiat sau printr-o companie de outsourcing etc.
Implicaţiile juridice şi fiscale ale unor astfel de situaţii trebuie atent luate în calcul, de cele mai multe ori fiind foarte relevante aspecte precum: alegerea legii care să guverneze relaţia contractuală, determinarea dispoziţiilor care sunt în mod obligatoriu aplicabile chiar dacă părţile au făcut o alegere de lege (de exemplu legea locului de unde se desfăşoară activitatea în mod obişnuit), aspecte de autorizare (spre exemplu a agentului de muncă temporară folosit ca intermediar în contractarea unui salariat), aspectele de taxare din perspectiva impozitului pe venit, a regimului contribuţiilor sociale şi mai ales a riscului de sediu permanent fiscal, pe care angajarea cross-border a unor agenţi dependenţi într-o altă ţară îl poate genera pentru angajator.
De cele mai multe ori „companiile client” nou venite în piaţa din România sunt interesate de opţiunile pe care le au, de avantajele şi dezavantajele acestora şi îşi doresc o analiză de risc din perspectiva practică. Pe de altă parte, societăţile care au business-uri consacrate în România depun eforturi pentru a se asigura că salariaţii lor nu lucrează din alte ţări (sau peste limita care a fost determinată ca neridicând probleme fiscale), spre exemplu prin modificarea procedurilor interne şi prin sancţionarea salariaţilor care încalcă aceste reguli cu expunere financiară.
Într-adevăr, lucrăm recurent pentru ajustarea periodică a politicilor interne ale companiilor client, multe dintre aceste modificări fiind generate de modificări legislative, de schimbarea viziunii şi abordării companiilor în anumite aspecte (de exemplu flexibilitate suplimentară a politicilor de telemuncă, migrare către telemuncă 100%, prin închiderea biroului fizic), iar de multe ori integrarea şi alinierea politicilor are loc în context post-tranzacţional.
Care sunt riscurile legale asociate cu ignorarea sau manipularea rapoartelor de whistleblowing şi cum pot companiile să le evite? Cum vă asiguraţi că politicile de whistleblowing ale unei companii sunt bine integrate în cadrul mai larg al conformităţii și guvernanţei corporative?
Gestionarea necorespunzătoare a rapoartelor de denunțare a neregulilor poate conduce la aplicarea de sancţiuni contravenţionale sau chiar la răspundere penală, la plata de daune în baza răspunderii civile sau, cea mai severă consecinţă, daune reputaţionale. Companiile pot evita aceste riscuri prin proceduri de conformitate cât mai clare, detaliate şi transparente, astfel încât să existe claritate asupra atribuţiilor şi limitelor aplicabile în anumite procese şi prin training-uri periodice. Alte exemple de best practices ar putea fi regula celor 4 ochi în anumite procese, externalizarea unor funcţii sau procese, audituri interne sau externe periodice, eventual prin sondaj.
Integrarea politicilor de whistleblowing ale unei companii în cadrul mai larg al conformității și guvernanței corporative este o misiune deloc uşoară în condiţiile în care povara legislativă (din perspectiva nenumăratelor reglementări care se circumscriu cadrului larg al ESG), dar şi presiunea pieţei şi a concurenţei pentru clienţi şi resurse umane sunt uriaşe. Ne propunem mereu să educăm şi ghidăm clienţii pentru a înţelege suplimentar importanţa unei integrări şi închegări cât mai bune a ariilor şi documentaţiilor de conformitate. Sper exemplu, în revizuirea recentă a politicilor interne pe partea de hărţuire (din perspectiva Metodologiei privind prevenirea şi combaterea hărţuirii pe criteriul de sex, precum şi a hărţuirii morale la locul de muncă) am încercat mereu să aliniem şi să coordonăm cât mai bine aceste modificări cu reglementările interne şi de grup anterioare care privesc hărţuirea dar şi cu procedura de whistleblowing şi cea de gestionare a faptelor de indisciplină. În cea mai mare măsură totuşi, această misiune grea de monitorizare şi integrare a aspectelor de compliance este în sarcina reprezentanților interni ai companiilor pe ariile relevante.
Doamna av. Adelina Iftime-Blăgean Practicând într-o notă de excelență de peste două decenii dreptul muncii, cum credeți că ar trebui să fie structurat și formulat un plan de concediere colectivă pentru a minimiza riscul de litigii și pentru a proteja interesele angajatorilor?
Un plan de concediere colectivă poate fi într-adevăr foarte complex, mai ales atunci când se ia în calcul şi închiderea unei companii (spre exemplu alinierea aspectelor de dreptul muncii cu aspectele corporative care ţin de dizolvarea entităţii angajatorului sau cu aspecte litigioase pre-existente) sau când concedierea are loc în etape (de cele mai multe ori pentru a asigura managementul corespunzător al stocurilor sau utilajelor sau pentru finalizarea cu succes a anumitor comenzi anterioare).
Aspectele practice care presupun complexitate din perspectivă juridică, suplimentar respectării stricte a regulilor procedurale aplicabile concedierilor colective, sunt pregătirea unei justificări care să aibă sens şi să fie uşor de înţeles atât de o persoană din interiorul business-ului cât şi de un terţ (de ex. un judecător de dreptul muncii), creionarea criteriilor de selecţie şi procedurii de selecţie (inclusiv pentru departajarea salariaţilor per etape ale concedierii) şi implementarea corespunzătoare a acestora, managementul riscului reputaţional şi al preluării necorespunzătoare a informaţiei în mass-media precum şi retenţia personalului cheie şi a salariaţilor cu un nivel înalt al performanţei.
