35 de milioane de euro merg catre CEDO, ca urmare a proceselor pierdute

Romania a achitat in ultimii trei ani despagubiri de aproape 53 milioane de lei celor care au caştigat procesele impotriva statului la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Cea mai mare parte din suma a fost achitata anul trecut, cand Romania, din pacate, a bifat si un record negativ: s-a clasat pe locul al treilea in topul celor mai reclamate state din UE la CEDO. Cele mai frecvente reclamaţii fac referire la condiţiile din detentie. Cele mai mari despagubiri au fost insa acordate pentru incalcarea dreptului de proprietate.

Cele mai mari compensatii au ajuns la romanii care au reclamat incalcarea dreptului de proprietate. Pe lista despagubitilor au fost si unii dintre cei care au avut de suferit de pe urma Revolutiei din 1989 si a Mineriadei. Cetateni de rand care si-au cautat dreptatea la Strasbourg, dupa ce in tara nu primit solutii.

In total, anul trecut statul roman a platit despagubiri de aproape 35 de milioane de lei, ca urmare a proceselor pierdute la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Suma este de peste trei ori mai mare decat cele achitate in anii anteriori.

Catrinel Brumar, agent guvernamental al Romaniei la CEDO: „Cele mai multe dintre plangerile comunicate, care sunt in numar de 772 de cauze inregistrate in 2015, in evidentele agentului guvernamental, vizeaza conditiile materiale de detentie din centrele penitenciare sau din centrele de arest preventiv si durata procedurilor judiciare “ informeaza digi24.